De curând am citit Psihologia iertării de Harriet Lerner. Discretă pe axa dimensiunii, putând fi cu ușurință etichetată drept o cărțulie comercială este, însă, o adevărată revelație din punct de vedere a conținutului. De această dată, prejudecata nu a avut sorți de izbândă.

Inevitabil, ne întrebăm:

Oare cât de des suntem seduși de prejudecăți în viața noastră de zi cu zi? Cât de frecvent conștientizăm efectele prejudecăților pe care le produce mintea noastră?

Și, mai ales: Cum putem stăvili impactul prejudecăților într-o lume în care pedala de accelerație este călcată la maximum iar diversitatea este năucitoare?

Cultivarea diversității este sinonimă cu respectul față de opiniile celorlalți, cu acceptarea diferențelor în gândire, reacții și comportament, precum și cu toleranța altor valori sau convingeri.

Adesea, acest scenariu rămâne blocat în faza teoretică. Oamenii uită să pună în practică afirmațiile sau promisiunile pe care și le-au făcut lor sau celorlalți.

Nivelul răbdării și al înțelegerii se află, din nefericire și prea des, la cote scăzute. Din această cauză, având la bază considerente socio-culturale și perspective diferite asupra vieții, judecarea altora prosperă. A arăta cu degetul și a găsi justificări în exterior, în comportamentele celorlalți, este mai ușor decât să purtăm bătălii interne cu propriul ego.

Toate acestea nu înseamnă că noi, oamenii suntem „răi de la natură” fiind astfel, condamnați să ne ducem existența pe un drum sterp, al ranchiunii și al veșnicei competiții.

Din contră, suntem ființe complexe, pozitive și foarte adaptabile. Atunci când comportamentele noastre sunt incompatibile cu valorile diversității, este nevoie să realizăm mici salturi evolutive, benefice atât în plan social, cât și personal.