Articole

Reziliența în contextul relațiilor dificile din viața noastră

Pune-te în situația următoare:

Pentru ca lucrurile să rămână stabile, într-o oarecare armonie și calm, accepți diverse compromisuri. Închizi un ochi când partenerul tău flirtează cu altcineva de față cu tine. Spui „da” unor proiecte care te depășesc. Oferi suport financiar unui membru al familiei care niciodată nu reușește să se stabilizeze economic. Înțelegi și justifici dependența cuiva de alcool sau alte substanțe care vă afectează viața. Accepți, înțelegi și justifici crizele de gelozie ale partenerului și lista poate continua la nesfârșit.

Adaugă la această situație faptul că relația respectivă este una importantă pentru tine, nu vrei să pierzi legătura cu acel om. Ai vrea ca lucrurile să meargă bine.

Există atâtea situații în viață în care capacitatea de a manifesta reziliență este cerută, însă în niciuna dintre aceste situații nu suntem mai provocați precum în „relațiile dificile”.

Pentru început, să identificăm esența relațiilor dificile. Deși putem avea relații dificile cu absolut oricine, cele care ne afectează cu adevărat starea de bine sunt cele cu oamenii la care ținem.

Pentru a sublinia miezul unei astfel de relație, mă întorc la definiția stabilită de Harriet Lerner în cartea sa, „Dansul Intimității”. Pentru Lerner, esența dificultății vine de la faptul că acea relație se întâmplă/rezistă/funcționează în detrimentul unuia dintre cei implicați. Astfel că, în orice relație în care simți că trebuie „să muncești mult” pentru a rămâne în ea, orice relație în care simți că nu poți să te exprimi sau că există resentimente la final de interacțiune, orice relație în care simți că tu te faci mai mic/ă pentru a nu ieși in evidență, este una dificilă, toxică.

Conform acestor descrieri și definiții date de Lerner, atenția noastră cade asupra celui care supra-funcționează în relație, adică tu, cel/cea care ai relațiile dificile deoarece TU ești cel/cea care poate să facă o schimbare. Este puțin probabil ca persoana care cere sau impune, care nu îşi poate controla impulsurile să decidă că genul acesta de comportament este greşit. Mai degrabă, va considera situația ca fiind una normală din care își poate genera diverse avantaje.

Prin urmare, iată câteva întrebări la care să reflectezi. Alege o relație pe care o consideri dificilă, ia o foaie și un creion, un loc confortabil și dă-ți timp. Răspunde la următoarele întrebări fără să încerci să cosmetizezi răspunsul. Alege să fii sincer/ă cu tine:

  • Cât îți este de frică să superi persoana respectivă?
  • Dar ei îi este frică să te supere?
  • Ce ar însemna dacă această persoană ți-ar întoarce spatele?
  • Ce înseamnă relația cu această persoană acum? Ce a însemnat relația cu această persoană în trecut?
  • Cât de mândru/ă te simți atunci când poți fi de ajutor pentru a N oară?
  • Te simți mai valoros/ă dacă lași de la tine?
  • Cât de intens este resentimentul că ai făcut iar și iar ceva în pofida nevoilor tale?
  • Cât de intens este sentimentul de neputință în această relație?
  • Cât de recunoscătoare este această persoană?

De ce aceste întrebări? Sunt o selecție din mănunchiul de întrebări care fac referire la siguranța de sine, stima de sine, teama de abandon, teama de respingere și consecințele acestora: dorința de a fi plăcut/ă, nevoia de a satisface, teama de a fi perceput egoist/ă.

Reziliența în relațiile dificile, fără a particulariza prea mult, înseamnă să ne reorganizăm în jurul acestor teme majore.

Astfel că, pentru început, dacă am reușit să îmi înțeleg vulnerabilitățile: cum stau cu stima de sine, teama de abandon, etc., aș putea să trec la următorul pas.

Pasul numărul doi este legat de a stabili cine dintre oamenii apropiați ne sunt alături. Cine sunt prietenii tăi cu adevărat? Care sunt acele persoane care te văd așa cum ești și te apreciază pentru ceea ce ești? Aceștia sunt aliații tăi în schimbarea relațiilor dificile.

Pasul trei este legat de a-ți pregăti interacțiunile în relațiile dificile. Stai conectat cu tine în acele situații, fii tu cel/cea care conduce conversația.

  • Ce simți?
  • Ce nevoi ai?
  • Ce vrei să comunici, de fapt?

Nu uita că o „persoană dificilă” ar putea încerca să te zăpăcească în momentul în care încerci să fii asertiv/ă. Rămâi concentrat/ă pe mesajul pe care vrei să îl transmiți. Este în regulă să avem opinii, valori, nevoi și principii diferite. Adu-ți aminte să îți fii fidel/ă ție însuți/însăți.

Fii foarte atent/ă la distincția dintre vină și responsabilitate! Clarifică-ți responsabilitățile în relațiile acestea. Cât de mult se bazează persoana pe tine? Care este motivul pentru care un adult din viața ta nu poate să își asume responsabilitatea propriei vieți? Dacă ai vreo vină, cât timp să plătești pentru aceasta?

În relațiile sănătoase există reciprocitate și limite. Cum se manifestă reciprocitatea în această relație? Care sunt limitele tale? Care sunt limitele celuilalt?

Ultima, dar nu cea din urmă, cea care îmi place cel mai mult: fă distincția între empatie și compasiune. Mult prea lăudata empatie ne duce în situația în care înțelegem prea mult, simțim prea puternic și uneori, nu de puține ori, ne confundăm cu cealaltă persoană. Este foarte greu să vedem un om obiectiv atunci când ne transpunem în viața celuilalt. Oricât de minunat pare, asta înseamnă să ne pierdem pe noi.

Într-o relație este nevoie de două persoane distincte, care pot să creeze o relație – să umple acel spațiu dintre ele. Când empatia ne domină, „relația” este între o persoană distinctă care știe bine ce vrea (de exemplu, să lenevească și să stea pe spatele familiei sau al colegilor de muncă) și o cealaltă care îl ajută pe primul să obțină ceea ce vrea (de exemplu familia sau colegii care „îl înțeleg” și fac în locul lui).

Soluția este compasiunea. Compasiunea înseamnă să simți alături. Adică eu, o persoană diferită de tine, cu emoții, cu nevoi și năzuințe, pot să simt și să înțeleg un om ca tine, diferit de mine, cu emoții, cu nevoi și năzuințe specifice ție. Știu că similar cu tine și eu m-am luptat cu proprii demoni și îți pot înțelege și simți durerile, frustrările, nevoile, dar nu pot să fac nimic în locul tău. Dacă fac în locul tău, te împiedic să îți iei situația/viața în propriile mâini.

Este important să nu uităm că, în final, anumite lupte se duc de unul singur.

Recomandări

  • Harriet Lerner – The dance of intimacy, 1990;
  • Wendy T. Behary – Disarming the narcissist 2nd edition, 2013;
  • Hamid Peseschkian & Connie Voigt – Psiho-Vampirii, 2014.

Despre autor

Diana BERINDEI

Trainer, psiholog & psihoterapeut

Pentru Diana, ceea ce se întâmplă în procesul de formare înseamnă o îmbogățire a experienței și o lărgire a percepției din ambele roluri – cel de trainer și cel de trainee. Crede în puterea învățării continue de-a lungul vieții și consideră trainingul un proces creativ, care aduce întotdeauna oportunități noi.

Astăzi trainingul face parte din identitatea ei profesională. O motivează ideea de a contribui și simte că sigurul domeniu în care ar putea muncii este cel cu oamenii. Perseverentă, intuitivă, empatică, Diana se declară pasionată de viață. Îi place să scrie – de la articole la poezii, să călătorească și să cunoască oameni, culturi, obiceiuri și nuanțe de comportament.
Arată întreaga descriere Închide