Pentru cei care performează, dar simt că nu pot greși.

Sunt obișnuită să facilitez, să creez spațiu pentru ceilalți, să lucrez cu vocea și mesajul. Însă, atunci când a fost rândul meu să susțin un pitch, m-am trezit că nu am reușit să-mi duc ideea până la capăt. Timpul a expirat. Pitch-ul a rămas neterminat.

Mi-am făcut-o cu mâna mea!

Puteam să plec frustrată sau jenată, însă am ales să fiu… recunoscătoare.
Pentru că mi-am amintit un adevăr simplu:
Greșelile sunt combustibil pentru creștere, dacă alegi să le vezi așa. Și dacă ai curajul să le duci în spațiul potrivit.

Curajul nu e eroism. E sinceritate.

În Darurile Imperfecțiunii, Brené Brown scrie că pentru a ne asuma cine suntem, cu bune și cu rele, avem nevoie de curaj. Iar curajul nu înseamnă să devenim eroi, ci să spunem deschis ce avem pe inimă.

Eu am avut acel moment în care emoția, nesiguranța și dorința de a face totul „bine” s-au întâlnit într-un pahar prea plin. Și a curs. Acolo, în fața publicului. Dar exact în acea vulnerabilitate am găsit claritate.

Pentru mine, momentul acela a fost și o lecție în embodiment — corpul simte primul ce refuză mintea să recunoască. Emoția e reală. Tremurul e real. Și tocmai acceptarea lui îți permite să mergi mai departe.

Brené vorbește despre compasiune ca bază a curajului. Să înveți să te relaxezi în timp ce avansezi spre ce te sperie. Iar uneori, exact felul în care te simți e lucrul care te sperie cel mai tare. Nu vorbitul în public, ci ce crezi că spune despre tine acea emoție. Nu greșeala în sine, ci rușinea asociată cu ea.

Nu suntem construiți să reușim singuri pe termen lung.

Un alt element esențial al curajului este conectarea.
Acea energie care apare când oamenii aleg să fie văzuți, auziți și apreciați exact așa cum sunt.

Faptul că avem nevoie de susținere nu ne face mai puțin valoroși. Nu scade meritul succesului.
Dimpotrivă — faptul că reușim împreună e mai profund decât reușita individuală.
În acel moment al pitch-ului, ceea ce m-a ținut în picioare nu a fost controlul. A fost reacția oamenilor: privirile calde, zâmbetul, curiozitatea.

Și știi ce? Am simțit autenticitate. Nu perfecțiune. Ci curajul de a fi eu — chiar și atunci când nu dau bine în 30 de secunde.

Adevărul e că…

Dacă nu mai greșești, poate că nu mai încerci nimic nou. (Einstein)
Sau poate că joci prea sigur.
Sau poate că ești deja într-o zonă de confort frumos construită, dar care te ține pe loc.

Când alegem să rămânem doar în ce știm sigur că facem bine, nu ne mai permitem să evoluăm.
Și în lumea în care trăim azi — dinamică, schimbătoare, imprevizibilă — reziliența vine din antrenamentul de a greși, de a integra greșala și de a merge mai departe.

Întrebări pentru tine:

• Ce greșeală te-a învățat cel mai mult în ultimul an?
• Ce vis ai amânat din teama de a da greș?
• Cum ai putea practica azi un strop de autenticitate, chiar dacă nu e confortabil?

Scriu asta pentru tine, cel sau cea care performează, dar se teme să înceapă altceva.
Nu ai nevoie să fii sigur(ă) că îți iese.
Ai nevoie să-ți dai voie să greșești și să crești.