Articole
Despre a fi însoțitor
După ce am citit cartea lui Michael Sussman „O chemare curioasă. Motivația de a deveni psihoterapeut”, m-am trezit într-o dimineață cu întrebarea: De ce vor oamenii să devină coach?
În această profesie nu este vorba despre durerile celuilalt (așa cum întâlnește adesea psihoterapeutul la clienții săi), ci mai degrabă despre confuzia coachee-ului, despre nevoia de a găsi o cale, despre nevoia de a prioritiza, despre a schița drumul de la „aici și acum” la „viitor” pe baza resurselor și potențialului propriu.
De ce v-ați dorit să deveniți coach – i-am întrebat pe cei care au parcurs formarea de specialist în activitatea de coaching în ultimii 2 ani. Majoritatea răspunsurilor lor sunt în jurul ideilor că a fi coach înseamnă:
- Responsabilitatea pentru ceilalți
- Să ofer mai departe ce am primit eu la un moment dat
- Frumusețea drumului de descoperire și devenire
- A fi în folosul celorlalți
- A învăța în fiecare sesiune (și) despre tine (coach-ul)
Iar toate aceste lucruri îi motivează în a face și a se dezvolta (într)-o profesie aflată în slujba Omului. Iată câteva din gândurile celor care azi sunt coach:
Am ales să fiu coach pentru că este rolul și instrumentul (coaching) care pe mine m-a dus spre autenticitate […]. A fi coach pentru mine reprezintă a fi un educator înțelept, iar asta face parte din identitatea mea. Am ales să fiu coach pentru că în mine a fost o voce care îmi spunea [...] să nu renunț pentru că sunt „responsabilă" de mulți oameni. Consider că acesta îmi permite să ofer ceea ce eu la rândul meu am primit - să ajut un om să își găsească drumul, să se regăsească și să se iubească pe sine pentru cine este.
Teodora DEAC
Chiar înainte ca motivația de a deveni coach să înflorească în mintea mea, mi-am dorit să dobândesc curajul de a pune întrebări, astfel încât discuțiile pe care le port pe plan personal sau profesional să devină valoroase, semnificative sau eficiente. Apoi am citit întâia mea carte de coaching (Sir J. Whitmore - Coaching pentru performanță) din care am înțeles că dincolo de a fi o tehnică sau o meserie, coachingul reprezintă un fel de a fi. De aici a plecat motivația mea de a deveni coach. Pe parcurs, mi-am dorit să învăț să trăiesc conștient, să-mi explorez valorile și să-mi găsesc sensul. Călătoria spre a deveni coach a fost cu mine; am învățat să mă îmbrățișez, să mă accept, să mă iubesc, pentru a putea face aceleași lucruri și pentru cei cu care interacționez din postura de coach.
Cristina LUPU
Eu am ales coachingul pentru că mă pricep la oameni, iar prin Coaching îmi extind paleta de oameni cărora să le ofer din ceea ce știu să fac [...].
Andreea SPIȚA
[...] Să fiu alături de oameni în drumul spre atingerea potențialului lor de moment, a-i ajuta să vadă și alte perspective și pentru a le oferi un boost de încredere clienților prin simplul fapt că sunt alături de ei, indiferent de obiectiv și decizie. În plus, mi-am dorit să devin coach pentru a rămâne angrenată în procesul continuu de autodescoperire. Oarecum, pasiunea pentru autocunoaștere a devenit un necesar de luat cu mine periodic atunci când aleg să fiu un coach prezent în procesul clienților. În plus... mă stimulează, mereu e ceva nou, iar adesea îmi provoacă atât creativitatea, cât și capacitățile de comunicare.
Andreea CÎRA
Pe mine m-a încurajat un prieten bun care vedea în mine abilități pe care eu nu le vedeam singură. Abia după câteva cursuri am făcut legătura între grija mea față de oameni, plăcerea de a-i asculta, de a le desluși misterele și de a-i inspira să găsească singuri răspunsuri și soluții. Am simțit că mă conectez cu o altă energie la oamenii curioși și dispuși să caute mai mult în ei înșiși. Dincolo de a-i ajuta pe alții, mă motivează să știu că îmi dezvolt și valorific propriile abilități prin munca mea.
Denisa JECAN
Am ales să fiu Coach pentru că îmbină / completează experiența pe care am acumulat-o până în momentul începerii formării și îmi oferă o viziune comprehensivă asupra activității curente, cea de Career Coach.
Elena CRAMBA
Am ales să fiu Coach din dorința de a ajuta oamenii să-și descopere Elementul și să performeze, ulterior, în tot ce fac.
Cosmin PLEȘA
Am ales să fiu coach din curiozitate și pasiune. Pasiunea pentru dezvoltarea oamenilor și curiozitatea de cum putem ajunge acolo unde ne dorim si cum putem deveni mai eficienți. Consider că tot timpul există loc de mai bine și avem toate resursele să devenim o mai bună versiune a noastră, dacă ne dorim cu adevărat și dacă suntem dispuși să lucrăm cu noi pentru noi, să conștientizăm blocajele și oportunitățile existente. [...].
Magda RADULY TOTH
Nu cred că am ales conștient (să devin coach), cred că s-a creat în jurul meu un context de învățare și practică ce m-a prins în vârtej. Când am început să conștientizez, am înțeles că această activitate era ceva ce simțeam de mult timp că pot să o fac, dar nu știam cum. Acum face parte din mine inseparabil deci „eu sunt coaching”.
Mariana IRIMIA
Eu făceam o formă rudimentară și involuntară, naturală de coaching de când mă știu. Apoi, cu timpul, am înțeles ce este și că am o înclinație pentru asta și mi-am dorit să o dezvolt și să o educ. Este ceea ce mă împlinește și îmi dă sens, să pot contribui ca o persoană să ajungă la cea mai bună versiune a ei în măsura în care își dorește.
Anca BITA
La mine s-a tras mai mult din voluntariat, unde am cunoscut împlinirea atunci când ajuți pe cineva în nevoie și astfel s-a activat altruismul. Apoi am participat la un curs scurt de coaching și am simțit că fac asta oarecum deja, dar că nu știam că se numește coaching și ce presupune. S-a legat și de profesia mea, unde m-am întâlnit cu situații mai aparte ce implicau factorul uman. La bază stă însă nevoia de cultivare a altruismului.
Mara RĂȚOI
Mindset de coach & comunitate
Suntem la a șaptea echipă de studenți în coaching, peste 80 de participanți în ultimii 2 ani, toți veniți în formarea de coaching din voință proprie (pe la training-uri oamenii mai vin și pentru că „sunt trimiși”).
În cele 8 luni de curs, se creează nu doar un mindset de coach – omul care nu are soluții, dar are întrebări potrivite celui pe care îl însoțește; omul care vede resurse și potențial în cel din fața sa, mai repede decât probleme și lipsuri; omul care are încredere în celălalt, că poate și infuzează încrederea în relația cu coachee-ul – ci și comunități de oameni care țin aproape, se întâlnesc după ce se încheie formarea, își împărtășesc din cunoștințe și experiențe, se ajută reciproc.
Mereu ne bucurăm când mai primim câte o poză ca cea de mai jos:
„Reuniune după un an” – grup 2 de Coaching
Imagine: Smaranda STAN
Sesiune deschisă
Specialist în activitatea de coachingDespre autor
Gabriela HUM
Trainer senior, psiholog & psihoterapeut
Recommended Posts
