Colaborarea cu noi înșine: Escaladarea muntelui schimbării

Se întâmplă deseori să nu ne urmăm visurile și să nu facem schimbări în viață din cauza lui dar dacă?

Acest dar dacă? este de cele mai multe ori generat de frica de incertitudine. Poate fi frica de a intra în relații noi, de a prelua proiectul acela pe care ți-l dorești dintotdeauna sau de a lua o decizie de impact care să îți transforme viața la 180 de grade.

Însă oamenii nu sunt construiți înspre a îmbrățișa schimbarea, ci mai degrabă înspre a o respinge, mai ales la început. Noul vine cu riscul de a ieși dintr-un confort familiar și prea bine înrădăcinat în felul în care suntem obișnuiți să ne trăim viața. Nu sunt prea mulți oameni care să spună: „Da! De mâine mă schimb! De-abia aștept!”.

Așadar, schimbarea vine cu riscuri, iar capacitatea de a ne asuma riscuri este strâns legată de încrederea în noi înșine.

Să ai încredere în tine înseamnă să știi că atunci când ești în fața unei schimbări, indiferent de rezultatul final (bun sau rău), te vei descurca pentru că te cunoști suficient de bine, îți cunoști plusurile și minusurile, ești împăcat/ă cu învățăturile și experiențele din trecut și știi că te poți baza pe tine. Atunci când faci asta, frica nu mai pare un munte înalt, format din prea mulți dar dacă?

Primul pas în cultivarea încrederii este să faci diferența dintre greșeală și eșec

Greșeala face parte din procesul schimbării și se întâmplă de obicei pe parcurs. Dacă nu am greși, nu am fi oameni, ci mai degrabă niște roboți programați să facă totul corect și perfect. O parte din farmecul oamenilor se regăsește chiar în imperfecțiuni, căci imperfecțiunea ne face unici. De fapt, dacă privim din alt unghi, greșeala este o adevărată oportunitate de învățare și dezvoltare.

Dacă privești schimbarea precum un munte pe care îl escaladezi, greșelile sunt momentele în care ai ajuns la jumătatea muntelui, însă ai alunecat. Vestea bună este că nu ai ajuns jos, la bază, pentru că te ține o coardă. Coarda aceasta este ancorarea în tine însuți/însăți și în toate resursele pe care știi că le ai și că le poți folosi ca să escaladezi de unde ai rămas. Coarda este încrederea în tine.

Ce faci dacă alunecarea se transformă în cădere liberă și în cele din urmă ajungi la baza muntelui? Atunci vorbim despre eșec: rezultatul este că nu ai reușit să ajungi în vârf. Și sigur că asta este neplăcut. Uneori doare și îți vine să spui că vocea din mintea ta, cea care îți spunea dar dacă?, a avut dreptate.

De obicei reacționăm puternic emoțional în fața unui eșec, însă după ce trece impactul emoțiilor, putem alege să nu mai urcăm muntele acesta niciodată, pentru că dar dacă?, sau putem să ne încălțăm cu papucii de observator și să vedem ce s-a întâmplat, de fapt, pe parcursul urcării noastre pe munte.

- Ce am făcut bine și ce nu am făcut bine?
- Ce greșeli am făcut, dar și ce reușite am avut până când am căzut?
- Cum pot reconfigura urcarea astfel încât să reușesc să ajung în vârf?

Tot timpul există o cale să o iei de la capăt. Dacă o dată nu ți-a ieșit, ai mereu opțiunea să stai cu tine, să evaluezi, să faci planul potrivit pentru tine, conform ritmului tău și a valorilor tale, și să o iei de la capăt cu suma experiențelor pe care le-ai câștigat deja în urma primei încercări de a urca muntele.

Cum depășim frica de a o lua de la capăt?

În primul rând, frica are nevoie să fie normalizată. Face parte din spectrul emoțiilor, la fel ca furia, tristețea, bucuria și celelalte emoții.

Cum ar fi să ne împrietenim și cu ea? Să nu mai fugim mâncând pământul, ci mai degrabă, să stăm cu ea și să vedem ce vrea să ne spună? Frica nu există înlăuntrul nostru fără motiv și cu siguranță are un scop.

Schimbarea perspectivei te poate ajuta să depășești frica și să accepți că face parte din tine. De exemplu, o poți privi ca pe o prietenă care vrea să te protejeze de eventuale pericole. Însă nu tot ceea ce vede ea ca fiind pericol, chiar este un pericol. Cum să discerni dacă frica are dreptate sau nu?

Poți face un exercițiu în care să-ți imaginezi cel mai rău scenariu și să notezi, în etape, ce s-ar putea întâmpla cel mai rău dacă vei avea parte de un eșec pe principiul dacă fac asta, atunci se întâmplă asta. Ei bine, de cele mai multe ori concluzia este că nu-i chiar așa de rău scenariul cel mai rău.

Suntem obișnuiți să ne împărțim viața în succese și în eșecuri. Succesele sunt bune, nemaipomenite și ne ajută să ne încununăm cu laurii satisfacției, iar de eșecuri fugim și le respingem… Nu ne plac. Și totuși, din eșecuri învățăm extraordinar de mult!

Paradoxal, dacă adoptăm perspectiva de observator după eșec, obținem capacitatea de a face analiza de care spuneam mai sus și în final, putem extrage beneficiile întregii experiențe.

Eșecurile ne ajută să ne creștem încrederea în noi înșine. Pentru că odată ce ai avut parte de un eșec și ești asumat/ă cu asta extragându-ți învățăturile, știi că data viitoare te vei descurca în aceeași situație, pentru că te-ai gândit la o soluție. Dacă ai reușit o dată să treci prin asta, vei ști cum s-o faci și a doua oară.

Suntem suma experiențelor noastre, fie că vorbim de succese sau de eșecuri. De ce să nu defilăm prin viață cu ambele? Până la urmă, prin ele am devenit cine suntem astăzi. Așadar, ambele merită celebrate și onorate ca părți importante ale urcării noastre pe muntele vieții.

Autor: Mara RĂȚOI

Viktor Frankl spunea că atunci „când nu mai suntem capabili să schimbăm o situație, suntem provocați să ne schimbăm pe noi înșine.” Pornind de la utilitatea subiectelor de wellbeing, explorate pe larg în 2022 – Anul Rezilienței, Colaborarea cu noi înșine este un proiect HUMANCO al anului 2023 ce răspunde la nevoia de autodepășire și îmbunătățire a propriei vieți. Dincolo de colaborarea cu colegii, cu echipele și comunitățile din care facem parte, ne întrebăm uneori, în situații complexe, cum colaborăm cu noi înșine? Ce putem face mai bine pentru ca schimbarea, acceptarea limitelor, găsirea soluțiilor și a punctelor forte, cultivarea empatiei și a compasiunii să fie mai ușoară în propriile călătorii de dezvoltare personală?