Aprilie este luna conștientizării stresului – #stressawarenessmonth – și, cu ocazia aceasta, am ales să scriu despre managementul nostru interior.

Despre managementul stresului s-a tot vorbit și, dacă ne uităm mai bine la această formulare, managementul stresului, poate se trezește în noi întrebarea: De ce ar trebui să „facem managementul” stresului și de ce nu mai bine managementul propriei persoane?

Oare este posibil să gestionăm situațiile cu care ne întâlnim? Să le facem mai ușor de experiențiat? Sau oare ne duce spre succes, dacă ne așteptăm ca ceilalți să nu ne expună la situații stresante? Sau poate, dacă reușim să ne comunicăm mai bine nevoile, ne va scădea nivelul perceput de stres? Rămâne să ne răspundem fiecare pentru noi înșine la aceste întrebări.

Situații diverse, cu dificultate mai mică sau mai mare, vor fi în jurul nostru tot timpul. Pe unele dintre ele putem să le resimțim mai stresante. Dar până la urmă, de noi depinde, de managementul nostru interior și de atitudinea cu care privim o anumită situație. Iar în funcție de atitudinea aleasă, corpul, sistemul nervos și mintea noastră vor reacționa cu tensiune sau relaxare.

Cum să ne alegem atitudinea – ne-am putea întreba – când deseori timpul dintre stimul și reacție pare că nici nu există. Că este atât de scurt, iar reacția noastră pare total instinctivă? Uneori poate ajungem la concluzia că ar trebui să ne controlăm emoțiile, gândurile, acțiunile și reacțiile la stres. Însă ceea ce ajungem să realizăm este doar reprimarea emoțiilor și, eventual, ascunderea faptului că suntem stresați. Ceea ce este mai mult un eșec, pentru că reprimând și controlând, ne facem de fapt mai mult rău, fiind posibil să ajungem astfel la burn-out sau chiar să dezvoltăm diferite boli.

Luând în considerare variantele reacțiilor noastre la stres, ele într-adevăr pot fi inconștiente (instinctive) sau conștiente.

Reacțiile inconștiente, instinctive sunt fuga, lupta sau înghețarea (fight, flight, freeze).

Aceste reacții sunt influențate de experiențele noastre de până acum, incluzând experiențele din copilărie. Studiile arată că un copil expus la situații stresante, nesigure, dureroase sau traumatizante, va reacționa ca adult cu nivel crescut de stres chiar și la situații mai puțin stresante pentru alții. Dacă o persoană a învățat că poate „lupta” cu succes cu situațiile dificile, adică are mai multe experiențe de succes, probabil va avea reacția de luptă (acționează, verbalizează). Dacă a avut mai multe experiențe (sau experiențe mai puține, dar mai semnificative) în care a trăit eșec, probabil va reacționa cu evitare (fugă). Dacă nu poate nici să evite, nici să se lupte (adică nu își poate asuma nici consecința luptei, nici a evitării), atunci îngheață (de exemplu, într-o situație de vorbit în public, uită ce are de spus).

Aceste reacții instinctive le avem deci în funcție de bagajul subiectiv de experiențe și, deseori, acesta ne poate ajuta în schimbarea lor. Dacă începem un proces de autocunoaștere, în care ne uităm la experiențele semnificative care ne-au influențat și le prelucrăm, le acceptăm, intrăm într-un proces de conștientizare și transformare.

Astfel, ajungem la a doua variantă de reacție, cea conștientă.

Pentru ca să putem avea o alegere conștientă legat de cum am dori să reacționăm la o situație stresantă, este nevoie să fim mai atenți la ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru.

Să luăm exemplul vorbitului în public: dacă ne dorim foarte mult să avem un discurs bun, să fim apreciați (uneori avem chiar așteptarea să fim perfecți sau măcar să fim văzuți așa) și ne este frică de cum vom performa, presiunea pe care o punem pe noi va fi foarte mare. Astfel, nu ne asumăm posibilitatea de a greși, de a fi autentic, de a fi uman – acesta fiind de fapt reacția matură emoțional. Apoi, neavând posibilitatea de a evita situația, înghețăm și ne putem uita chiar și discursul. Într-o astfel de situație, intensitatea emoțională poate fi atât de mare – noi fiind ocupați cu reprimarea acesteia – încât ajunge să ne blocheze capacitățile cognitive (de memorie, gândire etc).

O reacție conștientă ar putea însemna, de exemplu, că deja, înainte de momentul critic, ne pregătim, ne înțelegem, ne acceptăm și ne asumăm emoțiile. Chiar dacă ne este frică de eșec, ne asumăm această frică. Sau dacă descoperim că este foarte important să fim (să părem) perfecți, pentru că la asta se așteptau părinții noștri, acceptăm că suntem „aici și acum” privind procesul interior. Iar în cazul în care există un mod de a ne schimba atitudinea față de situație, ne propunem să o facem (de exemplu, înțelegem că abilitățile noastre de a vorbi în public nu sunt legate de valoarea noastră ca om; sau ne detașăm puțin, întrebându-ne cât de mult va conta acea situație peste 3 ani, 5 ani, 10 ani sau pe patul de moarte).

Procesul de a trăi mai conștient și de a fi mai liberi de instinct este un proces continuu, care poate dura o viață întreagă. Astfel, în cazul în care ne dorim să avem o reacție mai calmă și mai echilibrată la situații stresante, ne putem pune intenția să observăm mai atent reacțiile noastre, punctele sensibile, situațiile care ne duc spre o reacție tensionată, să găsim un mod de a ne stimula autocunoașterea și să ne onorăm ritmul și procesul propriu de transformare. Cu blândețe și acceptare.