E o dimineață ca oricare alta. Te trezești, bei cafeaua, deschizi telefonul și deja ai trei mesaje cu rugăminți. „Ai putea să…?”, „Te rog, doar cinci minute…”, „Mă poți ajuta cu…?”

De câte ori ai spus „da”, deși în interiorul tău era un „nu” clar? De câte ori te-ai simțit copleșit, epuizat sau chiar furios după ce ai acceptat o sarcină, o invitație sau un favor pe care nu ți le doreai?

Setarea limitelor sănătoase este un act de respect față de tine. Și, contrar a ceea ce mulți dintre noi am fost învățați, a spune „nu” nu înseamnă egoism – ci grijă, maturitate și asumare.

Limitele – granițe invizibile, dar esențiale

În fiecare interacțiune, ne desenăm granițele. Unele sunt ferme, altele poroase. Unele vin din frică, altele din iubire de sine. Limitele nu sunt ziduri. Sunt garduri transparente care ne definesc spațiul, nevoile, dorințele și valorile.

Însă cei mai mulți dintre noi am fost învățați să le ignorăm. Să fim „copii buni”, „prieteni buni”, „angajați model”. Să nu deranjăm. Să fim disponibili. Să ne sacrificăm, uneori până la epuizare. Însă, „Nu putem fi totul pentru toată lumea. Și nici nu ar trebui să încercăm.”

Semne că ai nevoie de limite mai sănătoase:

• Aștept ca oamenii să-și dea seama singuri de ceea ce am nevoie.

• Împrumut bani pe care, de fapt, nu mi permit să-i dau.

• Accept cu ușurință să fac lucruri pentru care nu am timp.

• Cheltuiesc bani fără să mă gândesc la situația mea financiară.

• Las oamenii să-mi împrumute obiectele, fără ca acestea să fie returnate.

• Mă ofer să ajut chiar și atunci când nu am capacitatea necesară.

• Îndeplinesc dorințele altora, ignorându-mi propriile nevoi.

• Le spun oamenilor ce este mai bine pentru ei, fără să țin cont de mine.

• Sunt mereu disponibil, chiar și atunci când nu am timp.

Adesea, simt resentimente față de cei care îmi cer ajutorul, iar apoi mă supăr pe mine pentru că mă simt asa.

Mentalitatea noastră este cea mai mare barieră.

Credința că „nu pot” este ceea ce ne împiedică să încercăm și să reușim în eforturile noastre.

În orice relație, inclusiv cu tine însuți, poți exersa stabilirea limitelor. Chiar și în relațiile cu cele mai dificile persoane, există modalități de a stabili limite.

Limite poroase, rigide și sănătoase

Limitele reprezintă nevoile și așteptările care ne ajută să ne simțim în siguranță și confortabil în relațiile noastre. Un aspect esențial al confortului în interacțiunile cu ceilalți este și abilitatea de a identifica momentul potrivit pentru a spune „nu” sau „da’’.

Gândește-te la apă. Poate curge lin, se poate revărsa sau poate fi blocată. La fel și limitele tale.

• Limitele poroase lasă totul să intre. Spui „da” mereu, de teamă să nu fii respins(ă). Îți pierzi conturul în ceilalți. Devii ce vor alții să fii.

• Limitele rigide sunt ziduri groase. Nu mai intră nimeni. Te protejezi, dar te și izolezi.

• Limitele sănătoase sunt flexibile și clare. Te conectezi, dar nu te dizolvi. Ajuți, dar nu te pierzi.

Tipuri de limite:

• Fizice: se referă la spațiul personal și atingerea fizică. Fiecare persoană are un nivel diferit de confort și necesități legate de acest spațiu, iar limitele pot varia în funcție de context și relație.

• Sexuale: Atingerea, comentariile sexuale sau implicarea în acte sexuale fără consimțământ sunt inacceptabile. Copiii nu pot consimți! NU este acceptabil să pui copiii într-o situație sexuală (nici măcar o conversație sexuală), ei nu pot comunica limitele sexuale, iar adulții trebuie să respecte un comportament adecvat în preajma acestora.

• Intelectuale: gândurile și ideile tale. Ai dreptul de a avea o părere despre orice dorești. Când îți exprimi părerea, cuvintele tale nu ar trebui să fie respinse, subestimate sau ridiculizate. Totuși, este important să fii conștient care sunt subiectele adecvate sau nu, într-o anumită situație.

• Emoționale: Când îți împărtășești sentimentele, este rezonabil să te aștepți ca ceilalți să te susțină. Când cineva îți minimizează emoțiile sau îți invalidează sentimentele, aceștia încalcă limitele tale emoționale.

• Materiale: lucrurile tale sunt ale tale. Dacă alegi să împarți ceva, este alegerea ta. De asemenea, starea în care este returnat obiectul sau dacă nu îl returnează deloc, îți încalcă limitele tale materiale.

• Timp: cum îți gestionezi timpul, cum le permiți altora să se folosească de timpul tău, cum răspunzi la cererile de favoruri și cum îți structurezi timpul liber. Apar probleme în work-life balance, autoîngrijire și prioritizarea propriilor nevoi.

De ce ne e teamă să spunem „nu”?

Pentru că vin emoțiile inconfortabile. Vinovăție. Tristețe. Frică. Frustrarea celorlalți. Ne e teamă că vom părea reci, egoiști, răi.

Dar adevărul este că oamenii maturi emoțional știu să respecte limitele altora. Iar cei care te pedepsesc pentru ele… au cel mai mult nevoie de propriile lor limite.

Dar hai să întoarcem oglinda către noi:

Cum recunoști distorsiunile care te opresc?

• Catastrofizarea: Așteptarea celui mai rău scenariu. „Dacă pun o limită cu partenerul meu, mă va părăsi.”

• Personalizarea: A lua lucrurile prea personal sau a crede că totul e despre tine. „A fost vina mea că au băut prea mult.”

• Supra-generalizarea: Bazându-te pe un singur incident, dezvolți convingerea că lucrurile se întâmplă meeu la fel. „Prietenii mei nu mă pot ajuta pentru că au propriile probleme și nu sunt disponibili.”

• Gândirea în alb-negru: Vederea lucrurilor ca fiind extreme, fără nicio zonă gri. „Oamenii nu țin niciodată cont de ceea ce își doresc ceilalți.”

• Săritul la concluzii: Așteptarea unui rezultat negativ fără să încerci. „Oricum nu mă vor asculta niciodată.”

Pe baza lor apar și efectele comportamentale:

• Bârfa/Lamentarea: „Colegul meu trebuie să-și gestioneze mai bine bugetul. Nu economisește niciodată. Cu trei zile înainte de ziua de salariu, sfârșesc prin a-i cumpăra prânzul.”

• Evitarea: „Nu-mi vizitez bunica pentru că mereu spune ceva despre faptul că nu mă mărit.”

• Ruptura: „Am încetat să mai vorbesc cu prietena mea pentru că nu a putut înțelege de ce trebuie să fie mai respectuoasă cu timpul meu.”

Arta de a spune NU

„O relație sănătoasă nu cere sacrificiul identității tale.”

Îi înveți pe ceilalți cum să te trateze prin trei tipuri de comportamente:

1. Ceea ce le permiți;

2. Ceea ce oprești;

3. Ceea ce recompensezi.

Exemplu personal: Dacă copilul meu, în vârstă de 3 ani, vine de la grădiniță încântat că a învățat să înjure, eu pot reacționa în trei moduri:

•Ceea ce îi permiți: Dacă nu spun nimic când folosește cuvinte urâte sau, mai rău, dacă râd și nu îl corectez, îi transmit că acest comportament este acceptabil.

•Ceea ce oprești: Dacă îi spun ferm „Nu vorbim așa!” sau „Cuvintele astea nu sunt frumoase și nu le folosim”, îl învăț care sunt limitele și îl opresc din a repeta comportamentul.

•Ceea ce recompensezi: Dacă râd sau îl las să creadă că e „cool” sau amuzant, inclusiv merg si ma mandresc la alte persoane cu ce face, de fapt recompensez comportamentul greșit. În schimb, aleg să-l laud atunci când folosește un limbaj frumos, spunând: „Îmi place când ești politicos și folosești cuvinte drăguțe.”

Dacă eu nu am oprit comportamentul și, mai mult, l-am recompensat, nu mă pot aștepta ca în adolescență să nu ajungă să mă înjure chiar și pe mine.

Fii clar și exprimă-te concis!

• Spune simplu.

• Fără explicații în exces.

• Fără scuze care te slăbesc.

• Fără ton agresiv.

Când folosimi versiuni lungi, gândește-te cum vei răspunde dacă îți vor contesta limita.

Exemple:

• Un prieten te întreabă să îl ajuți să se mute, dar tu nu vrei. Spui: „Nu pot să te ajut să te muți.”

• Ești sătul să iti auzi prietenul plângându-se despre partenera sa. Spui: „Vreau să fiu alături de tine, dar nu pot să te ajut. Ai luat în considerare un terapeut pentru cupluri?”

• „Nu mă simt confortabil să împrumut bani.”

• „Vreau să te susțin, dar nu pot fi terapeutul tău.”

• ‘’Mi-am luat un angajament față de mine să nu bârfesc; hai să vorbim despre vacanța pe care tocmai ți-ai luat-o!’’

Cum pot să stabilesc limite fără să mă simt vinovat(ă)? Hmm… Nu poți.

A face față disconfortului care apare ca urmare a stabilirii limitelor este partea cea mai grea de gestionat. Disconfortul este principalul motiv pentru care evităm să stabilim limite.

Este frecvent ca, ulterior, să te simți vinovat, speriat, trist, plin de regrete sau stânjenit.

• Poate că prietenul tău se supără.

• Poate că mama te face să te simți vinovat.

• Poate că șeful ridică din sprânceană.

E normal.

Există motive pentru care ne simțim vinovați:

• Am făcut ceva greșit.

• Credem că facem ceva greșit.

Mulți dintre noi am fost condiționați să percepem stabilirea limitelor ca fiind un act egoist, ceea ce ne face să ne simțim vinovați atunci când stabilim așteptări în relațiile noastre.

Vinovăția este adesea utilizată ca o tactică de control în relații, menită să ne facă să ne conformăm sau să ne simțim rău pentru că avem nevoi proprii. Alte emoții inconfortabile care pot apărea includ rușinea, gelozia, frustrarea și furia.

Reminder important:
Uneori, atunci când oamenii nu doresc să-ți respecte limitele, te vor face să pari irațional pentru că le ai.

În loc să te întrebi dacă au dreptate, acceptă că unii oameni te vor face să te simți o persoană dificilă pentru că vrei lucruri sănătoase pentru tine, indiferent cât de logice sunt limitele și așteptările tale. Sarcina ta este să decizi cum vrei să gestionezi relațiile cu cei care fac ca limitele sănătoase să pară absurde.

Maturitatea emoțională

Maturitatea emoțională influențează abilitatea unei persoane de a primi, înțelege și implementa limitele.

Oamenii au dreptul la o reacție, dar este inadecvat atunci când reacția lor provoacă daune altei persoane.

Când exprimi o așteptare, unele persoane nu o vor accepta. Este important să știi că reacția lor reflectă maturitatea lor emoțională și experiența de viață.

Vârsta cronologică nu este un indicator al maturității cuiva!

Experiențele de viață, cunoștințele și înțelegerea sunt factori care influențează acest lucru. De exemplu, dacă ai făcut munca de a învăța despre tine și vorbești cu cineva care nu este familiarizat cu procesul de auto-reflecție, este posibil ca acea persoană să nu înțeleagă perspectiva ta.

Exersează

• Scrie o listă cu lucrurile cărora ai vrea să începi să le spui „nu”.

• Observă cum te simți când pui limite. E disconfort? E panică? Scrie despre ele.

• Întreabă-te: Ce m-ar ajuta să mă simt mai în siguranță cu propriile decizii?

• Practică limitele în contexte mici: cu prietenii, la muncă, în familie.

Închei cu un exercițiu de introspecție și un pasaj care mi-a rămas aproape de suflet:

“A child running is a living globe of energy. We had a ball of energy, all right, but one day we noticed that our parents didn’t like certain parts of that ball. They said things like: “Can’t you be still?” or “It isn’t nice to try to kill your brother.”

Behind us is an invisible bag, and the part of us that our parents don’t like, we put in the bag to keep our parents’ love. By the time we go to school, our bag is quite large. Then our teachers have their say: “Good children don’t get angry over such little things.” So we take our anger and put it in the bag (…)
When we put a part of ourselves in the bag, it regresses. It de-evolves toward barbarism. Suppose a young man seals a bag at twenty and then waits fifteen or twenty years before he opens it again. What will he find? Sadly, the sexuality, the wildness, the impulsiveness, the anger, the freedom he put in have all regressed; they are not only primitive in mood, they are hostile to the person who opens the bag. The man who opens his bag at forty-five or the woman who opens her bag rightly feels fear. She glances up and sees the shadow of an ape passing along the alley wall; anyone seeing that would be frightened. Every part of our personality that we do not love will become hostile to us.”

Întrebări pentru jurnal

• Ce limite existau în casa ta? (ex: Eram lăsați să mâncăm în sufragerie doar de sărbători).

• Ce limite crezi că ar fi fost utile?

• Te-ai simțit în siguranță punând limite în familia ta?