Zilele de toamnă blânde și calde ne-au îndemnat spre o nouă ieșire în natură. Așadar, cea de a 58-a ediție a Duminicii pe coclauri, din 20 octombrie, ne-a găsit pe un traseu pitoresc de la Valea Mănăstirii pe Valea Uzei la Râmeț.
Pornind dis-de-dimineață, pe cont propriu, ne-am dat întâlnire la Teiuș, chiar la intersecția către Mănăstirea Râmeț. De acolo, am parcurs încă 20 de kilometri de traseu auto astfel încât am ajuns la Mănăstire chiar la primele ore ale zilei. Destinația finală a turei a fost să ajungem la un loc de belvedere deasupra Mănăstirii, unde am savurat liniștea și magia coloristică a toamnei.
Am adunat un parcurs efectiv de 11 km, cu o ascensiune totală de 500 de metri. Cu alte cuvinte, am mers trei ore și jumătate pe un traseu de dificultate medie: pădure, câmp deschis, poteci în circuit, astfel încât coborârile și urcările au fost moderate și ne-am putut bucura din plin de panorame pitorești, case vechi acoperite cu fân și desigur, copacii colorați în galben și portocaliu.