Evenimente
Duminica pe coclauri #64
Vremea din luna august a fost o una capricioasă, așa că ne-am văzut puși în situația de a schimba inițial data Duminicii pe coclauri (de pe 16 pe 23 august), iar mai apoi locația (de la Cheile Rîmeților la traseul Florești – Vlaha).
Pentru că anul 2020 ne-a învățat să ne adaptăm, am privit și această provocare într-un mod pozitiv așa că, pe 23 august, ne-am adunat în Florești – 9 adulți, 4 copii și un cățel – și am pornit în drumeție pe Valea Sânaslău spre Vlaha.
Am abordat traseul altfel decât de obicei, astfel încât am mers mai mult prin pădure, pe la umbră, iar Nera (cătelușa care ne-a însoțit) s-a putut bucura de apa din bălți, pentru scurte reprize de spa naturale.
Am poposit la un moment dat pe o culme de deal, pentru a admira Munții Apuseni. În locul pozei de grup, am făcut poze „pe familii”, respectând astfel distanțarea fizică.

Traseul Florești – Valea Sănaslău – Vlaha este unul pe care l-am străbătut deja de peste 50 de ori (e un traseu ușor, pitoresc și care oferă posibilitatea de a lua masa în Vlaha) și de fiecare dată am avut ocazia să vedem căprioare, fazani, iepuri. De această dată, probabil din cauza căldurii, ne-am întâlnit doar cu o ciută!
Am mers în total 12,5 km, cu o ascensiune totală de 375 de metri în 3 ore și jumătate de deplasare efectivă. Am ars aproximativ 1.900 de kcalorii pe care le-am pus repede înapoi, la pensiunea Csani din Vlaha.
Le mulțumim pentru fotografiile pe care le găsiți pe pagina de Facebook HUMANCOLianei POP, lui Agnes BOD și lui Lucian HUM.
