Am avut cândva un job simplu și distractiv, dar la care în scurt timp am dezvoltat o reacție aproape alergică, de sufocare. Deși aparent nu aveam ce să reproșez, mi-am dat seama la un moment dat că ceea ce făceam nu avea absolut niciun sens pentru mine. Nu am reușit atunci să-i găsesc sau să-i dau niciun sens.

Sensul este ceva pe cât de abstract, pe atât de important în tot ceea ce facem. Avem tendința de a spune că ceva „are sens” ca și când ar fi o calitate intrinsecă a lucrului sau a acțiunii respective. De fapt, sensul îl dăm noi. Ba mai mult, îl putem chiar crea!

Și totuși, până să ajungem la vârsta la care începem să ne gândim care este sensul vieții noastre, a muncii noastre și a experiențelor prin care trecem, ne ghidăm inconștient de un sens împrumutat, preluat din familie sau din mediul în care ne-am dezvoltat. Dar când pornim pe calea căutării propriului sens, el devine ceva foarte personal, devine al nostru, ne reprezintă, e în mâinile noastre și îl putem modela.

Din acel moment, e posibil să începem să ne gândim la sensul experiențelor noastre retrospectiv, întrebându-ne „Ce sens a avut chestia aia…?” Și adesea, în urma unui eveniment mai dificil, încercăm să îi dăm acestuia un sens. Să găsim o legătură între elemente care aparent nu au nicio logică, pentru a le putea integra în viața noastră.

Nu putem schimba evenimentele din trecut, în schimb, le putem da un sens pentru noi. Și mai important, le putem da un alt sens. Această capacitate de a crea și recrea sens pentru propria viață este din punctul meu de vedere, principala resursă a rezilienței. E o capacitate de a privi dincolo de logică sau emoții la ceva mai mare, la viața noastră în ansamblu.

Cred că și sensul nostru evoluează odată cu noi. În momentul în care mi-am dat seama că acel job nu are niciun sens pentru mine, am plecat de acolo. Acum, singurul sens pe care îl pot da acelei experiențe este că m-a învățat să analizez cu mai mare atenție valoarea și sensul lucrurilor pe care le fac. Sunt curioasă dacă într-o altă etapă a vieții mele îi voi da vreun alt sens și mă întreb, câteodată, ce aș fi făcut dacă nu aș fi avut opțiunea de a pleca de acolo? Cum aș fi rezistat și cum aș fi găsit sens în acea activitate?

Nu pot să nu mă gândesc și la cealaltă semnificație a cuvântului, aceea de „direcție”. Sensul pe care îl dau experienței prin care trec îmi dă implicit o direcție în care mă îndrept. E un fir care mă trage spre ceea ce aleg să devin.