Care este persoana pe care o admiri cel mai mult?

Uneori folosesc această întrebare în deschiderea cursurilor pe care le facilitez și îi invit pe participanți să împărtășeașcă răspunsul, aducând și câteva argumente. Unii aleg celebrități, savanți, activiști, în timp ce alții ne povestesc despre prietenii sau familia lor. Aproape de fiecare dată, persoana admirată este aleasă pentru modul în care a făcut față unor adversități, modul în care s-a ridicat de pe jos, și-a scuturat praful de pe haine și a înaintat.

Adversitatea este un termen care adesea gravitează în jurul rezilienței. Un concept studiat deja de peste 60 ani. În multe surse, reziliența este definită ca o adaptare pozitivă, în ciuda adversităților.

Dacă în prima etapă de cercetare se considera că o persoană cu reziliență crescută e invulnerabilă, cu timpul, s-a deschis o perspectivă mai largă și s-a constatat că persoanele care găsesc puterea să-și continue drumul după ce le-a fugit pământul de sub picioare, au parte de un sprijin foarte important în acest proces – un sprijin regăsit în ei înșiși, în familiile și în comunitățile lor.

Un studiu din 2003 care a analizat reziliența la adolescenți cu vârstele cuprinse între 12 și 18 ani aduce în prim plan o mai amplă înțelegere a sprijinului pe care îl putem regăsi sau crea în propria noastră întâlnire cu dificultățile vieții. Lista cuprinde mai mulți factori protectori, de la impactul geneticii până la cel al tradiției din comunitate. Am ales să redau doar acele aspecte în care puterea noastră de influență este mai grăitoare – abilitățile personale care sporesc reziliența:

• Toleranță față de frustrare;
• Auto-eficacitate – încrederea în propria capacitate de a îndeplini o sarcină sau de a atinge un scop;
• Stimă de sine;
• Locus de control intern – măsura în care credem că avem controlul asupra rezultatelor pe care le obținem în viața noastră;
• Simțul umorului;
• Speranța;
• Strategii pentru a face față stresului;
• O perspectivă echilibrată asupra experiențelor de viață;
• Flexibilitate;
• Tenacitate.

Dincolo de ceea ce putem face noi cu noi înșine în momentele dificile, mai cântărește foarte mult și elementul social: Cum răspund membrii familiei și prietenii la circumstanțele în care ne aflăm? În ce măsură ne oferă susținere?

Cu cât avem mai mult sprijin din partea celor din jur, cu atât ne va fi mai ușor să facem față provocărilor. Pentru a completa imaginea, mai aduc o perspectivă. De data aceasta din teoria de reziliență față de rușine, dezvoltată de Brené Brown și publicată pentru prima dată într-un studiu din 2006.

Cercetarea arată că rușinea devine foarte dăunătoare atunci când nu este conștientizată și nu este exprimată. Pentru a lucra în mod sănătos cu rușinea și pentru a crește reziliența, Brené Brown recomandă o vulnerabilizare asumată și voită – actul de a arăta unei persoane de încredere vulnerabilitatea, pe care inevitabil o simțim cu toții în unele momente ale vieții. Acest pas curajos, de a ne lăsa văzuți așa cum suntem, ne poate aduce empatie din partea altora, precum și auto-empatie.

Vestea cea mai bună este că reziliența în sine nu este o trăsătură de personalitate, ci mai degrabă un proces dinamic de dezvoltare. Oricare dintre abilitățile din lista de mai sus pot fi fortificate, iar dacă ne aducem aminte să hrănim și relațiile din viața noastră, putem constata la un moment dat că, undeva pe parcurs, am dobândit o reziliență mai robustă.

Un mod foarte util de a ajunge să ne vedem propria creștere este să ne adresăm întrebări. Putem inversa chiar întrebarea de la început: Ce admir eu la mine? Ce admiră ceilalți la mine? Ce m-a ajutat să fac față provocărilor din trecut? Pe care dintre provocările curente le gestionez mai bine decât o făceam în trecut? Care sunt abilitățile care mă ajută în acest proces?