Articole
Oameni și povețe despre încredere #4, cu Diana Maxim
Se spune că adevărata călătorie a descoperirii nu constă în a căuta peisaje noi, ci în a avea ochi noi. Același lucru este valabil și pentru propria încredere, atunci când pornești la drum cu ea.
În Anul Încrederii, ne-am gândit să întrebăm participanții la cursurile HUMANCO cum le-a fost călătoria, atât cea de auto-cunoaștere și dezvoltare, cât și cea a încrederii.
1. Cum te-ai descrie într-o propoziție?
Mă declar pasionată de modul în care gândim și funcționăm; de spusele și nespusele din spatele cuvintelor.
2. La ce curs HUMANCO ai participat?
La cursul de Specialist în activitatea de coaching, unde am avut parte de cele mai revelatoare 8 luni – intense și frumoase din punctul de vedere al auto-cunoașterii și dezvoltării mele personale (în perioada iunie 2020 – februarie 2021); respectiv cursul de Formator, organizat în perioada martie – mai 2021.
3. Cum ai folosit sau în ce domenii ai aplicat competențele dobândite la curs?
Cunoștințele dobândite în cadrul cursului de Coaching le-am aplicat atât în plan profesional cât și personal, dezvoltându-mi ascultarea activă, „tăcerea”, identificarea „cuvintelor puternice” dintre cele auzite ca fiind spuse de un interlocutor, dar mai ales, puterea întrebărilor potrivite de a scoate la iveală acele lucruri care fac o viaţă de om pur personală, de neînlocuit.
În ce domenii am aplicat? Unul din proiectele mele personale, cel mai recent, constă în Serviciul de scriere al unei autobiografii, unde coaching-ul și-a făcut simțită prezența în momentul în care a fost necesar să gândesc setul de întrebări pe care intervievatorii îl vor folosi pentru clienții care doresc să își scrie „povestea vieții lor” într-o carte. De asemenea, mi-a fost foarte util să aplic aceste cunoștințe în proiectele sociale pe care le dezvolt alături de colegii mei dintr-o asociație care se ocupă de copii abandonați și dezvoltarea lor personală. Începând cu luna septembrie a acestui an voi activa în calitate de coach într-o comunitate, așa că mă pregătesc cu mult entuziasm pentru asta.
În ceea ce privește certificarea în urma cursului de Formator, acesta mi-a fost utilă în a putea exercita meseria de trainer/formator din cadrul asociației.
4. Cum ți-au influențat încrederea în tine?
În primul rând, mi-a oferit o lărgire a percepției – atât din rolul de coach, cât și din rolul de client. Ca formator, mi-a oferit încredere în forțele proprii în urma exersărilor practice și a perfomărilor din cadrul modulelor de la acest curs.
Am decis să fac această călătorie din dorința de a mă dezvolta și cunoaște mai bine. De asemenea, pentru a găsi o modalitate verificată prin care să pot să ajut mai bine și mai corect oamenii din jurul meu.
În aceste cursuri de formare care s-au finalizat și cu certificarea mea în acest domeniu, am găsit piste de inspirație care mi-au indicat direcțiile la care ar trebui să lucrez atât la nivel personal cât și profesional. Odată descoperite, acestea mi-au dat încrederea și motivația de a continua pe acest drum.
5. Ce sfat ai avea pentru cei care își caută încrederea în ei înșiși?
Să se cunoască pe ei înșiși cât mai mult posibil și să caute în interiorul lor toate acele resurse și calități care pot ajuta la identificarea și obținerea a ceea ce își doresc. Să facă o listă cu toate reușitele lor din ultimii 10 ani sau să se gândească care au fost resursele personale pe care s-au putut baza când au avut cele mai semnificative trei momente din viața lor. Și să nu uite de Entuziasm – acesta fiind una din principalele mele valori, pe care încerc mereu să o promovez atât la muncă, cât și acasă.
„Oameni și povețe despre încredere” este un proiect în care am invitat participanți la cursurile HUMANCO să ne împărtășească din experiența lor după training. De-a lungul anului 2021, veți avea astfel posibilitatea să întâlniți o parte dintre cei care au ales să învețe cu noi.