Articole

Timpul, umbra, învățarea: gânduri despre o bucată de călătorie către noi înșine

Kit de călătorie prin… viața mea reprezintă o serie de ateliere de dezvoltare personală ce deschid și închid „bagaje”: ce luăm cu noi sau ce lăsăm în urmă.

În perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, Szeréna SEER a fost alături de grupul în desfășurare, culegând gânduri, idei și destinații noi. În urma celor patru întâlniri, Szerena ne-a împărtășit ce a însemnat pentru ea parcurgerea unei bucăți dintr-o lungă călătorie.

Se spune că timpul nu există, că existența lui pare reală doar dintr-o anumită perspectivă. Cu toate astea, ne trăim viețile în brațele timpului, participând la crearea lui și încercând, de-a lungul vieții, să uităm de existența lui, alergând fără oprire când o experiență anume ne amintește de un mare adevăr: că timpul nu stă în loc nici măcar pentru o clipă. Începem să simțim puterea timpului pe la mijlocul vieții, sau în orice caz, într-o etapă în care viața ne-a atins într-un mod mai intens și mai dureros ca oricând.

În copilărie avem alte priorități la care să ne gândim și anume la faptul că depindem de adulții din jurul nostru. Aici întrebările de bază care ne preocupă cel mai mult sunt: Cum să mă asigur că supraviețuiesc? Cum să rămân în viață? Cum să nu mor? Cum să mă asigur că „tribul meu” mă acceptă și nu mă va părăsi?

Ca răspuns la aceste întrebări, învățăm ce trebuie să facem ca să fim acceptați și iubiți de adulții din jur sau măcar să fim lăsați să trăim „în pace” (să nu fim criticați, judecați, certați sau poate chiar bătuți). Învățăm ce avem voie să facem, ce este bine și rău, ce este de dorit și acceptat. Încet-încet ascundem părți autentice din noi pe care ajungem să le judecăm mai târziu. Tot ce ni se spune despre noi la o vârstă fragedă devine vocea noastră interioară, unde toate gândurile se vor așeza în jurul următoarelor aspecte: Dacă nu ești ascultătoare, nu veni la mine când o pățești! Nu ești destul (de bună)! Poți și mai mult, asta nu este suficient! Nu lăsa niciodată nimic neterminat!

În copilărie, îi percepem pe adulți ca fiind puternici pentru că ei știu tot și pentru că au dreptate. În consecință, ceea ce spun ei este adevărat. Din această percepție, ajungem să credem la fel de mult în ideile exprimate de către ei, ca și cum ar fi propriile noastre gânduri.

Învățăm ce vrea familia, societatea și lumea de la noi. În acest fel ia naștere umbra, acea parte ascunsă (uneori inconștientă) din noi unde vom aduna și pune deoparte tot ce vom considera că nu este destul de bun, nu este la locul lui, nu este frumos, nu este politicos. Umbra devine locul unde se adună diverse aspecte din selful nostru, acele emoții sau experiențe față de care simțim rușine, vinovăție, neputință sau durere. Acest proces se petrece inconștient și de multe ori are rolul de a ne ajuta să supraviețuim acelor momente în care trebuia (copii fiind) să găsim o soluție în situații copleșitoare. Vom duce cu noi până în etapa adultă a vieții nostre (și uneori și mai departe) tot ce am învățat și tot ce am reprimat în umbra noastră, iar aceste experiențe și mecanisme uneori ne vor ajuta, alteori ne vor împiedica să ducem o viață echilibrată.

Dacă în copilărie primim siguranța că cineva are grijă de noi când suntem copleșiți, ne putem pierde liniștiți în fantezia noastră creativă și în jocurile copilăriei uitând în totalitate de existența timpului. Ne detașăm de faptul că tot ce are un început, are și un sfârșit și că, în fond, toate trec prin filtrul timpului. Cu cât mai multă acceptare, protecție și iubire am primit de când eram mici, cu atât mai puține aspecte și experiențe ajungem să ascundem în umbra noastră. Ca rezultat, ne vom accepta mai ușor și ne vom iubi mai mult pe noi înșine. Iar acest lucru duce la un echilibru emoțional mult mai stabil și o maturitate emoțională care ne va fi suport în decursul vieții.

În copilărie, învățăm și despre lume. În cazul în care am primit siguranță, căldură, acceptare și iubire, vom învăța că lumea este un loc bun. Că oamenii sunt de încredere, că vom găsi soluții la problemele noastre sau, dacă nu ne descurcăm singuri, atunci vom primi ajutor. Vom avea mai ușor gânduri care ne aduc calm, acceptare și speranță. Și mai puține care aduc anxietate, neputință sau furie în viața noastră de zi cu zi.

Timpul trece… Și într-un fel sau altul – undeva între cele două extreme – devenim adulți. Vârsta s-ar putea să ne arate oameni în toată firea, dar copilul care a trăit tot ce a trăit va fi tot acolo, ascuns în adâncurile sufletului. Va mai ieși la lumină din când în când prin gândurile pe care le avem, prin atitudinea cu care suntem proactivi sau evităm anumite situații, prin abilitatea noastră de a arăta sau de a reprima emoțiile noastre. Tot ce am ascuns în umbră devine un fel de conducător invizibil pe calea noastră.

Și apoi, vine momentul să ne maturizăm. Sau cel puțin să pornim pe această cale, pe care o putem alege conștienți sau constrânși de ceea ce este dureros în viața noastră. Avem parte de experiențe – poate o boală sau pierderea unei persoane dragi care ne amintesc de trecerea timpului, de faptul că dintr-o anumită perspectivă suntem cu toții muritori, niște călători pe drumul vieții și deodată timpul devine prețios. Începem să ne uităm la modul nostru de gândire, să înțelegem cum am ajuns aici și în ce fel ne influențează alegerile. Alegem poate, să aprindem o lumină mică în partea noastră de umbră  și să privim cu iubire fiecare aspect ascuns acolo, invitându-l să vină cu noi în lumină, devenind astfel tot mai asumați și mai maturi.

Învățăm și reînvățăm că putem fi acolo noi pentru noi în momentele dificile, că suntem așa cum suntem pentru că nu puteam fi altfel în lumina celor trăite de noi, că lumea nu este un loc bun sau rău, ci pur și simplu este și de noi depinde ce observăm în jurul nostru. Învățăm că putem fi deschiși, curioși, cu sufletul cald doar asumându-ne că vom mai fi răniți și având speranța că atunci când acest lucru se va întâmpla, nu ne vom abandona ci ne vom ridica și vom merge mai departe.

De multe ori am primit întrebarea: se termină acest drum vreodată? – și văd speranța în ochii lor, așteptând să spun: da, dacă lucrezi destul…poate în curând. Dar nu le spun asta. Le spun: Călătoria ta continuă până ești aici pe acest pământ. Așa că așază-te confortabil, pune-ți centura și savurează drumul.

Și călătoria ta continuă…

Imagine: Jon Tyson

Despre autor

Szeréna SEER

Trainer, psiholog & psihoterapeut
Prin activitatea pe care o desfășoară în sala de training sau în cabinet, Szeréna își propune să creeze cadrul în care oamenii au posibilitatea de a învăţa, de a creşte şi, dacă îşi doresc, chiar de a-şi transforma propria fiinţă. Se simte recunoscătoare că poate contribui la îmbunătățirea și dezvoltarea celorlalți.
Consideră important și motivant să poată împărtăşi ceea ce ştie, ceea ce a învăţat și, mai ales, ceea ce însăși a experiențiat. Atunci când face acest lucru în sala de training, cu persoane dornice de dezvoltare, această împărtăşire capătă un sens mai profund. Muzica, arta și meditația fac parte din pasiunile care o completează și îi înfrumusețează viața.
Arată întreaga descriere Închide