HUMANCO » Dezvoltare personală » Kit de călătorie prin… viața mea!

Kit de călătorie prin... viața mea!

Ateliere pentru dezvoltare personală

De unde pornim

Fiecare dintre noi am pornit într-o călătorie numită Viață. Dar oare suntem echipați adecvat pentru un astfel de drum? Ce am adunat în bagaj până acum? Când ne-am uitat ultima dată în el? Toți purtăm cu noi bagaje de suflet, pline cu amintiri, experiențe, gânduri, credințe, emoții, ritualuri. Uneori purtăm cu noi lucruri utile, alteori ni se pare că suntem insuficient sau inadecvat echipați. Sau se întâmplă să ne trezim în plin urcuș osteniți sub povara unor lucruri pe care nu știm cum să le folosim sau care nu ne mai ajută. De aceea, din când în când, e important să ne dăm răgaz. Și, într-un loc ferit, în care să ne simțim în siguranță, să ne deschidem cu grijă bagajul, să scuturăm praful, să privim conținutul… Și să decidem ce păstrăm, ce îndepărtăm și ce completăm. Te invităm ca, pentru următoarea etapă a călătoriei tale, să faci câteva popasuri, să descoperi ce ai adunat în bagajul tău de suflet și să îl modelezi cum crezi că îți este de folos. Așa ai ocazia să creezi propriul kit de călătorie. Poți face asta alături de alți călători, împărtășind din experiențele de până acum.
1. Kit pentru GÂNDURI și EMOȚII
2. Kit pentru RELAȚII
3. Kit pentru TIMP

Pe parcursul călătoriei, îți vor fi alături:

Gabriela
HUM

Trainer senior, psiholog & psihoterapeut

Sabina
POP

Trainer senior, psiholog & psihodramatician

Smaranda
STAN

Trainer, psiholog & psihoterapeut

Ce spun participanții

Lao Tzu

„Un călător adevărat nu are planuri fixe și nici nu se grăbește să ajungă la destinație.”

Sesiune deschisă

Cluj-Napoca
noiembrie 2020 - martie 2021

Deadline: 30.10.2020

Pe scurt:

STRUCTURĂ

16 ateliere
...de pus ordine în bagaje și de organizat kit-ul de călătorie prin viața proprie

FRECVENȚĂ

săptămânal, joia

DURATĂ

18:30 - 21:00

PARTICIPANȚI

15 persoane

COST

17 €/atelier

IMPORTANT

Grupul odată format devine închis. Cei care se înscriu vor parcurge toate atelierele.

Informații suplimentare:

TELEFON

0745 623 236

E-MAIL

office @ humanco.ro

Sesiune în derulare

Cluj-Napoca, octombrie 2019 - mai 2020

Când vom stabili datele pentru o nouă sesiune, le vom comunica aici, pe website.

Sesiune deschisă

Cluj-Napoca, noiembrie 2020 - martie 2021

Deadline: 30.10.2020

Prima întâlnire (gratuită, de cunoaștere): 5 noiembrie 2020
Pentru informații suplimentare, te invităm să descarci broșura de prezentare a programului:

Sesiune deschisă

Cluj-Napoca, octombrie 2019 - mai 2020

*Grup complet de participanți

Pentru această sesiune, numărul maxim de participanți a fost atins și nu se mai pot face înscrieri.
Pentru informații suplimentare despre temele de discuție și datele programate pentru desfășurarea atelierelor, te invităm să descarci broșura de prezentare:

Program in-house

Dorești să derulăm seria de ateliere pentru dezvoltare în compania în care lucrezi?
Solicită ofertă

Solicită ofertă

CAPTCHA image

Codul captcha e format din litere mici și cifre. Acesta ne ajută să prevenim spam-ul.

Noi sesiuni

Dorești să te anunțăm când organizăm o nouă grupă pentru Kitul de călătorie prin... viața ta?
Anunță-mă

Notificare sesiune nouă

CAPTCHA image

Codul captcha e format din litere mici și cifre. Acesta ne ajută să prevenim spam-ul.

Recomandă acest program: