De-a lungul timpului, relaționarea umană a căpătat diferite forme, toate având însă, în esență, același obiectiv comun: de a interacționa cu cei ca noi. Chiar dacă multă vreme relaționarea nu a fost inclusă în categoria nevoilor de bază, studii recente din neuroștiințe scot la iveală aspecte extrem de importante legate de impactul pe care îl are relaționarea în viața noastră.

Conform acestor studii, în creierul uman există o așa numită „rețea socială”, similară cu rețelele dedicate văzului, mișcării sau auzului, responsabilă cu toate interacțiunile pe care le avem cu mediul social. Se pare că această rețea este înnăscută, deoarece bebelușii de aproximativ 6 luni sunt capabili să experimenteze emoții complexe precum gelozia, chiar înainte de a putea vorbi. Un aspect surprinzător, reliefat de aceste cercetări, arată cum creierul uman interacționează cu mediul social folosind aceleași rețele precum cele de supraviețuire. Cu alte cuvinte, foamea și ostracizarea folosesc aceleași rețele ale creierului nostru.

Matthew Lieberman susținea că „4 din 5 procese care se derulează în subconștient atunci când creierul nostru este în stare de repaus, implică gânduri despre persoane din jurul nostru și despre noi înșine”.

Sentimentul apartenenței la grup reprezintă o recompensă esențială pentru ființele umane. Studiile ne arată că, dincolo de bani și sănătate, aspectul care-i face pe oameni fericiți este reprezentat de cantitatea și calitatea relațiilor. Iar odată cu fericirea, creierul nostru are parte de un cocktail serios de dopamină și oxitocină, neurotransmițători care creează o stare de bine și o nevoie de a repeta acțiunea care ne-a produs această plăcere, adică nevoia de a interacționa din nou… și din nou.

Pe de altă parte, relaționarea poate reprezenta un subiect delicat pentru creierul nostru pentru că teama de respingere ne face uneori să fim extrem de precauți în interacțiunile cu ceilalți. Creierul tinde să clasifice persoanele necunoscute mai degrabă ca „dușmani” decât ca „prieteni” și, din acest motiv, discuțiile cu necunoscuții încep de multe ori cu subiecte inofensive precum starea vremii. Izolarea forțată, respingerea grupului, reprezintă de asemenea o amenințare cumplită pentru creier, care poate duce la dereglări serioase ale psihicului uman.

Având în vedere aceste aspecte, ne este poate mai ușor să înțelegem de ce relaționarea poate părea uneori un calvar care ne consumă energie cerebrală în exces și, în același timp, o provocare pe care ne-o asumăm din nevoia primara de a interacționa și de a fi fericiți făcând-o.

Dar de unde și cum să începi? Ce să faci, cu cine și când? Sunt câteva întrebări ale căror răspuns pare să reprezinte premiul cel mare, lozul câștigător, informația supremă.